Chobits !!!

Anime (din cuvântul japonez アニメ anime, la rândul lui o abreviere a cuvântului englez animation, însemnând animaţie) este o specie de desen animat. Deşi în Japonia termenul este folosit pentru a denumi orice film de animaţie, în Vest termenul se referă în general numai la animaţia japoneză. La originea acestui gen stau benzile desenate japoneze numite manga.[1][2]

În Japonia filmele de animaţie sunt foarte îndrăgite, semnificativ fiind faptul că în anul 2001 filmul anime Spirited Away (Sen to Chihiro no Kamikakushi) a întrecut în popularitate filmul Titanic.[3][4]

Iniţial anime-urile erau desenate manual, însă în ultimii ani tehnicile asistate de calculator practic s-au generalizat. Tehnicile anime sunt utilizate în seriale televizate, producţii cinematografice şi video, jocuri pentru computer, publicitate etc. În ce priveşte conţinutul, formatul anime este utilizat în toate genurile ficţionale.


Istorie

Captură al primului film anime Momotaro's Divine Sea Warriors(1944)Începutul secolului al XX-lea a marcat dezvoltarea proiectelor anime, odată cu experimentarea japoneză a tehnicilor animate explorate în Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii şi Rusia.[5] Ecranizarea celui mai vechi anime a avut loc în 1917; era un clip de două minute cu un samurai care încerca să îşi testeze noua sabie pe ţinta sa, doar ca să fie înfrânt de către aceasta.[6]

Anul 1930 devine anul când animaţia devine alternativa narării comparate cu industria subdezvoltată a actoriei (live-action). Spre deosebire de America, industria live-action rămâne în Japonia o piaţă mică, suferind de bugetări şi restricţii ale locaţiilor şi castingurilor. Lipsa actorilor vestici, de exemplu, a făcut aproape imposibile realizarea filmelor a căror acţiune se desfăşoară în Europa, America sau lumi fantastice care nu implică Japonia. Animaţia le permitea artiştilor să creeze orice personaje şi locaţii.

Succesul filmului Albă-ca-Zăpada şi Cei Şapte Pitici al lui Disney din 1937 influenţează animatorii japonezi.[7] Osamu Tezuka adaptase şi simplificase numeroase tehnici de animaţie Disney pentru a reduce costurile şi numărul cadrelor în producţie. Această metodă a fost percepută ca o tehnică temporară care să îi permită producţia într-un program fix cu personal neexperimentat.

În timpul anilor '70, are loc o creştere a popularităţii seriilor manga, care ulterior au fost animate, în special cele create de Osamu Tezuka, care a fost numit o „legendă” şi „zeul manga”.[8][9][10] Munca sa şi a altor pionieri în domeniu au inspirat caracteristici şi genuri care sunt elementele fundamentale ale animeului de astăzi. Genul robotic (cunoscut ca „Mecha” în afara Japoniei), de exemplu, luase formă prin Tezuka, se dezvoltase în genul Super Robotului prin Go Nagai şi alţii, şi a fost revoluţionat la sfârşitul deceniului de Yoshiyuki Tomino, care dezvoltaze genul Robotului Adevărat. Anime-urile cu roboţi precum seriile Gundam şi Macross au devenit clasice în anii '80, stilul robotic fiind cel mai comun în Japonia şi restul teritoriilor. Perioada aceasta devine mai acceptată în mainstreamul japonez (deşi mai puţin ca seriile manga) şi cunoaşte o expansiune în producţie. Seriile anime cunosc expansiunea în magazinele de peste mări în anii '90 şi chiar mai mult după anul 2000.

[modifică] Terminologie
În limba japoneză, termenul animaţie este scris în katakana ca アニメーション (animēshon). Termenul abreviat, anime (アニメ), este iniţiat în anii '70.[11] Ambele forme sunt valide, însă forma mai scurtă este cea mai utilizată. Pronunţia japoneză a anime diferă semnificativ de engleza standard, care are diferite vocale şi accente (în japoneză fiecare timp are acelaşi accent).[12] Ca puţinii termeni japonezi cum ar fi saké, Pokémon, şi Kobo Abé, anime este câteodată rostit animé ca în franceză cu accent grav pe ultimul e, pentru a releva cititorului că acea literă se pronunţă. Totuşi, accentul nu apare în nici o utilizare a japonezei romanizate.

[modifică] Utilizarea termenului
În Japonia, termenul nu specifică originea naţională a animaţiei; totuşi, este folosit ca o familie de cuvinte pentru toate formele de animaţie din întreaga lume.[13][14] În engleză, sursele din dicţionare definesc anime ca „stil de animaţie japoneză a unei imagini în mişcare”.[15] Lucrările non-japoneze care împrumută stilizarea de la anime face referire la „animaţia influenţată de anime”, dar nu este neobişnuit pentru un privitor care nu ştie ţara de origine a unui asemenea material să îl numească simplu "anime". Unele lucrări sunt co-producţii cu companii non-japoneze, cum ar fi seriile IGPX sau Ōban Star-Racers ale Cartoon Network şi Production I.G, care s-ar putea sau nu să fie considerate anime de diferiţii spectatori.


Stil de desen utilizat în anime:
personajul Wikipe-tanÎn engleză, anime poate fi folosit ca substantiv comun ("Urmăreşti anime?") sau ca un adjectiv supletiv („Anime-ul Guyver este diferit de filmul Guyver”). Poate fi utilizat şi ca substantiv defectiv, ca în „Cât anime ai colecţionat?” şi aşadar nu poate fi pluralizat în 'anime-uri.[16][17]

[modifică] Sinonime
Anime este corelat cu japonimaţie, dar acest termen nu mai este utilizat.[18] Japonimaţia a fost foarte utilizat în timpul anilor '70 şi '80, dar a fost înlocuit de anime în mijlocul anilor '90 pe măsură ce materialul a devenit şi mai cunoscut în ţările vorbitoare de engleză.[19] În general, termenul apare acum doar în contexte nostalgice. Deşi termenul a fost corelat în afara Japoniei cu orice animaţie importată din aceasta, este utilizat acum în Japonia, pentru a face referire la animaţia domestică. Cum anime nu identifică ţara originară în utilizarea japoneză, Japanimaţia este utilizat pentru a distinge lucrările japoneze de celelalte ale lumii.

În Japonia, manga poate să se refere şi la animaţie şi benzi desenate (deşi utilizarea manga pentru a se referi la animaţie este de multe ori restricţionată non-fanilor). Printre vorbitorii de engleză, manga se află sub strictul sens de bandă desenată japoneză. O altă explicaţie ar fi datorată de distribuitorul de anime al magazinelor din Marea Britanie şi S.U.A, Manga Entertainment: firma începuse folosirea termenului în Marea Britanie, lucru comun în afara Japoniei. Termenul "animanga" a fost utilizat pentru a se referi la anime şi manga deopotrivă.

[modifică] Caracteristici vizuale
Ca mediu vizual, anime-ul tinde spre stilurile vizuale ce pot varia de la artist la artist sau studio la studio. Unele titluri pot avea stilizări comune: de exemplu, FLCL, este cunoscut pentru stilizarea sa exagerată. În constrast, titluri precum Only Yesterday sau Jin-Roh au aspect mai realist, având puţine exagerări stilistice.

În timp ce diferitele titluri şi artişti au propriul lor stil, multe elemente stilistice au devenit atât de comune, încât sunt descrise ca fiind un constituent al anime-ului în general. Totuşi, asta nu înseamnă că toate animeurile moderne trebuie să aibă un stil artistic comun şi strict. În general, cea mai comună formă de desenare a animeurilor este cea unde personajele au „trăsături fizice exagerate cum ar fi ochi mari, păr mare, membre lungi şi bule de dialog cu forme dramatizate, replici rapide şi onomatopeice, tipografie exclamatorie”.[20] Încă un element stilistic este cel al liniilor. În anime liniile sunt de obicei influenţate de aspectul stilistic al lucrului cu pensula, decât cu un stilou caligrafic.[5] Acest lucru poate fi datorat faptului că japoneza a fost scrisă în mod tradiţional cu pensula, având influenţă asupra artei japoneze, prin aceasta liniile pot fi diferenţiate de arta vestică. Cele vestice au fost făcute cu un stilou. Influenţele acestor lucruri pot fi observate în abundenţa grosimii liniilor.

Anime tinde de asemenea să împrumute multe elemente din manga, inclusiv text în fundal şi panouri. De exemplu, un opening poate folosi panouri manga pentru a spune povestea sau pentru a dramatiza un lucru pentru un efect comic, lucru întâlnit în animeul Kare Kano.

[modifică] Designul personajelor
Proporţiile corpului în anime provin de la cele ale corpului uman. Înălţimea capului este considerată baza proporţiei. Acestea pot varia, cât timp restul corpului rămâne proporţional. Cele mai multe personaje au o înălţime de 7-8 capete, în timp ce înălţimile extreme sunt situate în jurul a 9 capete.[21]

Variaţiile proporţiei pot fi moderate. Caracteristicile personajelor chibi sau super deformate prezintă un corp mic, disproporţionat, comparativ cu capul. Câteodată anumite părţi ale corpului, cum ar fi picioarele, sunt alungite sau scurtate. Cele mai multe chibi au o înălţime de 2 până la 4 capete. Unele lucrări anime cum ar fi Crayon Shin-chan ignoră aceste proporţii. Este destul că indică un desen vestic. Exagerările sunt evidenţiate de creşterea proporţiilor unor părţi ale corpului.

Stilul de desenare al personajelor cu ochi mari este comun în anime şi manga. Osamu Tezuka a fost inspirat de trăsăturile exagerate ale personajelor de desene animate americane precum Betty Boop, Mickey Mouse, şi Bambi al Disney.[5][22] Tezuka aflase că ochii mari permit presonajelor să arate emoţii distincte. Când Tezuka a început să deseneze Ribbon no Kishi, prima serie manga pentru fetiţe, acesta a exagerat mărimea ochilor în continuare. Într-adevăr, prin Ribbon no Kishi, Tezuka a iniţiat un format stilistic care va fi urmat mai târziu de artiştii shōjo.


Desen al unui ochi în animeCuloarea este dată ochilor, particular corneei şi puţin fundal. Acesta din urmă este obţinut prin aplicarea unor umbre variabile ale culorilor. În general, un amestec de umbră uşoară, ton de culoare şi o umbră mai intensă este folosit.[23][24] Antropologistul cultural Matt Thorn afirmă că animatorii japonezi şi cei care audiază anime-ul nu percep asemenea ochi stilizaţi ca mai mult sau mai puţin străini[25]

Totuşi, nu toate anime-urile au personaje cu ochi mari. De exemplu, Hayao Miyazaki este cunoscută pentru personajele sale realiste, care au păr cu culori reale şi care nu au ochii mari.[26] În plus, mulţi producători au fost cunoscuţi pentru utilizarea ochilor mai mici. Acest design se apropie de arta japoneză tradiţională. Unele personaje au ochi şi mai mici, reprezentaţi prin puncte negre. .

O întreagă varietate de expresii ale feţei sunt folosite de personaje pentru a exprima stări emoţionale şi gânduri.[27] Anime utilizează un set diferit de expresii faciale comparativ cu cel al animaţiei vestice.


8 expresii faciale în animeAlte elemente stilistice sunt de asemenea comune; deseori în anime-urile comice, personajele şocate sau surprinse vor interpreta o „lovitură frontală”, prin care vor indica o expresie exagerată. Personajele mânioase pot avea un efect al unei „vene” sau „stressmark”, unde liniile pulsatorii reprezentând venele vor apărea pe frunte. Femeile nervoase pot lua un ciocan de nicăieri şi să lovească pe oricine cu el. Personajele masculine pot să aibă sângerări nazale în prezenţa unei femei iubite. Acest concept este datorat grabei sângelui spre faţă într-o îmbujorare exagerată.[28] Personajele ruşinate pot să producă fie o picătură masivă de sudoare[29] (care a devenit unul din stereotipurile cele mai recunoscute ale anime-ului) sau să se producă o îmbujorare vizibilă sub nivelul ochilor, în special ca o manifestare a sentimentelor romantice reprimate. Unele anime-uri, care au subiect politic sau alte subiecte serioase au abandonat aceste trăsături, cum ar fi Gundam Wing şi Teknoman.

[modifică] Tehnici de animaţie
Anime-ul este bazat pe animaţia tradiţională. În timp ce anime-ul este considerat o parte separată de desenele animate, anime încă mai utilizează multiple imagini statice în succesiune rapidă pentru a produce efectul vizual animat. Ca toate animaţiile, producţia începe cu storyboarding, dublajul, designul personajelor, etc. mai sunt aplicate. Cu îmbunătăţiri ale tehnologiei computerizate, animaţia computerizată măreşte eficienţa întregului proces de producţie.

Anime este de obicei considerată o formă de animaţie limitată. Asta înseamnă că stilistic, chiar şi în producţii mai mari convenţiile animaţiei limitate sunt utilizate pentru a păcăli ochiul să creadă că vede mai multă mişcare decât este. Multe din tehnicile acestea sunt folosite când se lucrează cu limite bugetare.

Unghiul camerei, mişcarea acesteia şi luminozitatea joacă un rol important în scene. Regizorii au de obicei discreţia determinării privirii unghiulare pentru scene, particularizând la fundale. În adiţie, camera unghiulară arată perspectiva. Aceştia pot să aleagă efecte cinematografice, precum zoom, prim-planul şi vederea panoramică.

Genuri
Anime are numeroase genuri tipice găsite în orice formă a mass-mediei. Asemenea genuri le includ pe cele de acţiune, aventură, poveşti pentru copii, comedie, drama, erotica(hentai), fantezie medievală, horror, dragoste şi S.F. Cele mai multe animeuri includ diverse componente ale fiecărui gen, la fel şi o varietate de elemente tematice. Prin aceasta, multe serii pot fi categorizate în multiple genuri. De exemplu, Neon Genesis Evangelion poate fi considerat ca aparţinând genului post-apocaliptic, S.F, mecha şi dramă.

Mai jos se poate observa o listă a genurilor majore care sunt specifice animeurilor şi seriilor manga.[30]

Acţiune/Aventură se concentrează pe bătălii, războaie şi competiţie fizică. Artele marţiale, lupta cu armele sau orice altă acţiune sunt de obicei figurate. Exemple: Naruto, One Piece.
Drama are un grad înalt de dezvoltare a personalităţii şi teme emoţionale. Multe din ele se concentrează pe complicaţiile relaţionale. Exemplu: Fushigi Yūgi, InuYasha.
Bazate pe jocuri, acestea prezintă un anume joc. Exemplu: Yu-Gi-Oh!, Hikaru no Go.
Horror/Gore foloseşte teme întunecate şi/sau supranaturale. Exemplu: seriile Vampire Hunter D, Chrono Crusade, Elfen Lied.
Science fiction constă în elemente futuriste, precum tehnologie din viitor şi aspecte ştiinţifice ale acesteia. Exemplu: Ghost in the Shell, Royal Space Force: The Wings of Honneamise
Progresive sau „Filmele artistice” sunt extrem de stilizate. Exemplu: Sayonara Zetsubō Sensei, 5 Centimeters Per Second.
[modifică] Demografic
Aspectul demografic descrie vârsta celui care priveşte animeul.

Shōjo este termenul japonez pentru „domnişoară” sau „fetiţă”. De obicei sunt îndreptate spre vizionarea de către fete. Exemple: Kaleido Star, Fruits Basket, Mermaid Melody Pichi Pichi Pitch.
Shōnen este termenul japonez pentru „băieţel”. Exemple: Dragon Ball Z, Digimon.
Seinen este termenul japonez pentru „bărbat tânăr ”şi include adolescenţii. Exemple: Oh My Goddess!, Cowboy Bebop.
Josei este termenul japonez pentru „tânără femeie”. Exemple: Gokusen, Honey and Clover.
Kodomo este termenul japonez pentru „copil”. Toate seriile pentru copii sunt incluse aici. Exemple: Hello Kitty, Hamtaro.
[modifică] Tematică
Bishōjo este termenul japonez pentru „fată frumoasă”, şi un termen care desemnează toate personajele feminine frumoase. Câteodată confundat cu Moè. Examples: Magic Knight Rayearth or Negima.
Bishōnen este termenul japonez pentru „băiat frumos”, şi un termen care desemnează orice anime ce prezintă băieţi şi bărbaţi eleganţi şi frumoşi. Exemple: Fushigi Yūgi, The Wallflower.
Sentai este, literal, „echipă de luptă” în japoneză. Se referă la orice serial care implică un supererou sau o echipă de supereroi. Exemple: Cyborg 009, Voltron.
Robot/Mecha face referire la roboţi. Exemple: Mobile Suit Gundam, Mazinger Z.
Ficţiune apocaliptică şi post-apocaliptică se confruntă cu o lume post-apocaliptică. Exemple: Fist of the North Star, Nausicaä of the Valley of the Wind.
Magical girl (Mahō shōjo) este un subgen al shōjo, cunoscut pentru poveştile cu "Magical Girl". Exemple: Sailor Moon, Cardcaptor Sakura.
Magical boy (Mahō shōnen) este echivalentul masculin al Mahō Shōjo. Exemple: D.N.Angel, Fullmetal Alchemist.
Moé face referire la personajele cu comportamente naive, slabe sau drăguţe. Într-un fel, nu sunt pe de-ntregul independente. Exemple: A Little Snow Fairy Sugar.
Expertiza este specializată cu un anumit subiect în fundal. Acestea variază de la sporturi, arte şi gătit. Exemple: Eyeshield 21 cu fotbalul sau Yakitate!! Japan cu coacerea pâinii.
Lolicon ("Complexul Lolitei") este sexualizarea personajelor feminine tinere, numele venind de la personajul titular al lui Vladimir Nabokov, Lolita. Exemplu: Kodomo no Jikan.
Shotacon ("Complexul Shōtarō ") este sexualizarea unui personaj masculin tânăr, numele venind de la copilul actor din Gigantor (Tetsujin-nijūhachi-gō). Exemplu: Papa to Kiss in the Dark.
Harem este un gen care se concentrează pe un personaj masculin înconjurat de dragostea mai multor personaje feminine. Tipic, bărbatul locuieşte cu cel puţin o femeie. Exemple: Ranma ½, Love Hina.
Harem inversat este genul care inversează sexul în harem, unde un personaj feminin este implicată în acţiuni romantice alături de bărbaţi. De obicei nu este un Shōjo sau anime Josei. Exemple: Ouran High School Host Club, Fruits Basket.
Prietena magică este mai bine echivalat cu termenul prietenă exotică. Acest gen se concentrează pe relaţia romantică dintre un bărbat şi cel puţin o femeie cu origini extraordinare cum ar fi extraterestră (Tenchi Muyo!, Urusei Yatsura), supranaturală (Oh My Goddess!) sau tehnologică (Chobits). De obicei considerată subgen al haremului.
Ecchi este termenul japonez pentru sexualitate indecentă, derivată din pronunţia japoneză a literei „H”, (originea acestui termen nu este prea bine cunoscută, nici măcar în Japonia. Umorul sexual poate fi prezent. Exemple: Oruchuban Ebichu, He Is My Master.
Hentai este termenul japonez pentru „anormal” sau „pervers”. Este sinonim cu pornografia, cum conţinutul hentai constă în aceasta. Exemple: La Blue Girl, Bible Black.
Yuri (Shōjo-ai) este echivalentul japonez al „dragostei dintre fete” (girls-love), concentrându-se asupra dragostei dintre două personaje feminine. Yuri este la fel ca Shōjo-ai, însă câteodată implică personaje mai în vârstă sau activitate sexuală explicită. Exemple: Revolutionary Girl Utena, Kannazuki no Miko.
Shōnen-ai este echivalentul japonez al „dragostei dintre băieţi” (boys-love). Acestea se concentrează pe dragostea dintre două personaje masculine. Termenul este eliminat în Japonia datorită celeilalte semnificaţii, aceea de pederastie, şi este înlocuită de "Boys Love" (BL). Exemple: Loveless, Gravitation
Yaoi este ca şi „Shōnen-ai” , însă de obicei implică personaje cu activitate sexuală explicită. Exemplu: Sensitive Pornograph.
[modifică] Distribuire
În timp ce anime-ul intrase în magazinele dinaintea Japoniei anilor 60, a cunoscut o creştere în exportul cultural din timpul expaniunii pieţei între anii 1980-1990. Piaţa anime pentru Statele Unite ale Americii singură „valorează aproximativ 4.35 miliarde $, conform Japan External Trade Organization”.[31] Anime fusese un succes comercial în Asia, Europa şi America Latină. De exemplu, jocul video Saint Seiza a fost lansat în Europa datorită popularităţii showului, chiar şi după ani de la încetarea transmisiei acestuia.

Companiile de distribuţie anime organizează licenţele şi distribuirile materialelor anime. Anime-ul licenţiat este modificat de distribuitori prin dublajul în limba ţării şi subtitrând melodiile japoneze. Utilizând un tipar de distribuire asemănător Hollywood-ului, lumea este divizată în cinci regiuni.

Unele editări ale referinţelor culturale pot să apară pentru urmarea mai eficientă a referinţelor culturii non-japoneze.[32] Anumite companii pot să îndepărteze orice conţinut inacceptabil, conform legii domestice. Acest proces de editare a fost utilizat foarte mult în trecut (ex. Robotech), încă folosirea sa a fost refuzată datorită cererii de anime-uri în forma lor originală. Această „atingere uşoară” a devenit favorita celor care erau nefamiliarizaţi cu anime. Utilizarea acestor metode sunt prezente in seria Sailor Moon, unde unele secvente ce prezinta moartea unor personaje sau nuditatea sunt inlaturate sau editate.

Sosirea DVD-urilor a făcut posibilă includerea multiplelor limbi într-un singur produs. Acest lucru nu s-a întâmplat şi cu casetele VHS, în care un fişier VHS era folosit în mod separat şi fiecare casetă VHS costa cât un DVD. „Atingerea uşoară” se aplica lansărilor DVD, datorită faptului că includeau versinea dublată şi originalul japonez subtitrat, fiind tipic needitat. Anime-ul editat pentru televiziune este de obicei lansat de pe DVD needitat, cu toate scenele intacte.

Reţelele de televiziune transmit regulat programul tv. În Japonia, reţele majore naţionale, cum ar fi TV Tokyo fac acest lucru regulat. Staţiile de emisie regionale mai mici transmit anime sub ultra frecvenţă. În Statele Unite ale Americii, televiziunile prin cablu cum ar fi Cartoon Network, Disney, Sci-Fi şi altele îşi dedică o parte a timpului pauze pentru anime. Sony a pus bazele pentru Animax şi canalul Jetix al Disney, pentru emisia animeurilor în multe ţări ale lumii. Anime Central emite doar în Marea Britanie. Deşi este o încălcare a drepturilor de autor, unii fani adaugă subtitrări proprii la unele anime-uri. Acestea sunt distribuite ca fansubs. Implicaţia etnică a producerii, distribuirii sau urmăririi fansubs sunt subiecte foarte controversate chiar dacă grupurile fansub nu au nici un profit. Odată ce seria a fost licenţiată în afara Japoniei, aceste grupuri de obicei încetează distribuţia lucrărilor. Într-un caz, Media Factory Incorporated ceruse ca nici un material de-al lor să fie sursă fansubs, lucru respectat de comunitatea respectivă.[33] În alt caz, Bandai le mulţumise celor ce se ocupau cu fansubs pentru rolul lor în popularizarea serialului The Melancholy of Haruhi Suzumiya în lumea vorbitoare de limbă engleză.[34]

Internetul jucase un rol semnificativ în expunerea anime-ului dincolo de Japonia. Înainte de anii 90, anime-urile aveau o expunere limitată dincolo de graniţele Japoniei. Coincidenţa face că, odată cu creşterea popularităţii Internetului, anime-urile au cunoscut aceeaşi expansiune. Combinarea comunităţilor Internetului şi cantitatea de materiale anime în creştere, de la video la imagini, au contribuit la creşterea fancluburilor anime.[35] Pe măsură ce Internetul cunoaşte expansiunea, reclamele de pe Internet cunosc o creştere a revenues de la 1.6 miliarde yeni la peste 180 miliarde între 1995 şi 2005.[36]

[modifică] Distribuire în afara Japoniei
[modifică] Asia
Animaţia japoneză este foarte populară în ţări precum Taiwan,[37] Coreea de Sud[38] şi Asia de Sud,[39] unde, de exemplu, seria pentru copii Doraemon s-a extins în Thailanda şi Filipine, egalând seriile Pokémon.[40]

[modifică] America Latină
În America Latină anime-ul a fost distribuit în decada anului 1970, în Mexic şi Argentina cu seriile Heidi, Princesa caballero, Candy Candy şi Meteoro.[41] Multe alte creaţii anime precum Les seguirían Kimba, El León Blanco, Mazinger Z,[42] Robotech au fost difuzate de programele latin-americane. Spre 1990 anime-ul a câştigat popularitate prin seriale precum Saint Seiya, Sailor Moon, Ranma 1/2 şi seriile saga Dragon Ball şi mai târziu Pokémon, Card Captor Sakura şi Yu-Gi-Oh. Distribuitorii erau Locomotion, Fox Kids, Cartoon Network. Actualii distribuitori latin-americani sunt Animax,[43] (succesorul lui Locomotion, loc care a fost cumpărat pentru Sony), Cartoon Network şi Etc...TV în Chile.[44]

[modifică] Europa
Anime-ul a fost difuzat în Europa: Spania, Italia şi Franţa suferind de o "invazie pacifistă". Într-adevăr, primul anime transmis în Franţa a fost seria Ribon no Kishi şi Kimba, El León Blanco, însă importul masiv abia începuse doar după succesul seriei UFO Theft Grendizer, predată în 1978.[45] Televiziunea programatoare a anime-ului este un fenomen recent în Germania. Prima serie de transmisii în Germania de Vest a constat în Speed Racer în 1971, Captain Future în 1980, însă cu slabe succese, datorită acuzelor de violenţă exagerată şi nepotrivită pentru copii. În aprilie 2007 România, Ungaria şi Republica Cehă au lansat postul Animax,[46].